Joburile în State – Partea a II-a – „Un nou început se întrevedea la orizont”

Ok…să recapitulăm: Ideea principală a fost că nouă chiar nu ne plăcea locul acela de muncă!!! DECLOC ! DELOC ! DELOC !! ( Pentru a înţelege mai bine – click aici).

Am continuat totuşi să mergem la muncă, pentru că în contract era stipulată clauza conform căreia dacă ne decideam să renunţăm la job,  trebuia să achităm 200$. În prima săptămână acest lucru era un lux – > Serios ? să plătim 200$ doar să nu mai avem unde lucra şi noi făceam economie la mâncare..cum s-ar zice : No, thanks !

Astfel, ne trebuia un plan de rezervă şi anume un alt job. Am început să umblăm din uşă în uşă, purtând nişte zâmbete exagerate pe faţă – asemănătoare celor ale candidatelor la titlul de Miss America şi folosind tactica „ochii blânzi ai cățelușului”, terminând cu clipirea dublă din gene.

Da…ar fi trebuit să meargă mai ușor, dar nu a mers și cuvintele „Ne pare rău, nu facem angajări în acest moment!” răsunau ca un ecou în mintea noastră, descurajându-ne. A trebuit să demonstrăm insistență serioasă și să sperăm că soarele va ieși mai puternic și pe strada noastră.

Și așa a și fost, a ieșit și soarele mult așteptat aducând cu el un curcubeu dublu.

DSCN0814

Eh, știți cum se zice, dragi cititori, semnele sunt peste tot, noi trebuie doar să le vedem. Ce să vă spun că, ziua următoare a adus numai vești bune: joburi noi la orizont! 😀 {feeling happy}

Mă simțeam bine pentru că noul job era genial ! Fiind server (=chelner) într-un restaurant cu specific italienesc din Ocean City, numit Flavors of Italy și lucrând cu tineri de aceeași vârstă, veniți și ei cu programul Work&Travel din toate colțurile lumii, am ajuns să fiu foarte deschisă atât cu ei, cât și cu clienții, aflând povești de viață și împărtășindu-le în același timp pe ale mele. Astfel m-am integrat mult mai bine și mai ușor în peisajul american, ajungând să leg prietenii pe viață.

Ca o mică paranteză..Mi se pare uimitor să vezi cât de diferiți suntem, având în vedere că venim din culturi cu obiceiuri și tradiții diverse și în același timp să simți cât de asemănătoare ne sunt trăirile sufletești, motivele ce ne fac să zâmbim sau să râdem cu poftă ori impulsurile ce ne determină să fim mai puternici și să ne luptăm pentru ceea ce ne dorim în viață.

Aaa, da. Nu am terminat cu primul meu loc de muncă. Ei bine, având acest nou job, timpul limita extrem plăcerea primului meu angajator de a mă pune să lucrez în intervalele orare aleator alese, ce nu îmi permiteau să muncesc în altă parte, așa că m-am văzut pusă în situația de a-i cere să îmi dea un program fix, specificându-i și faptul că motivul era cel de-al doilea job . Având planul de rezervă în funcțiune, pe care contam serios, m-am decis să insist că vreau să lucrez de după-masa, câteva ore, pentru că diminețile mi le rezervasem în cadrul restaurantului.

Această cerere a mea, mai mult impusă, nu a fost primită cu laude și aplauze din partea angajatorului, după cum mă și așteptam, dar nu îmi făceam probleme prea mari.

Ideea era că îmi plăcea tare mult jobul din restaurant și nu mai știam cum să scap de celălalt, dorind să ies din discuție cu cei 200$ în buzunar.

Cred că până la urmă universul a găsit o cale să îmi soluționeze problema, astfel la două zile după ce am anunțat disponibilitatea mea de a lucra, mi-a fost transmis un mesaj prin intermediul mâinii drepte a șefului : „Ne pare rău, sezonul e cam « slow » și nu o să mai avem nevoie de ajutorul tău.” Da, m-au concediat. Pentru un moment era să mă simt supărată pentru acest incident, dar după acea secundă de rătăcire, mi-am revenit și am început să mulțumesc divinității că am fost concediată !! Nu aș fi crezut niciodată că o asemenea fericire poate fi simțită de un om proaspăt dat afară din cadrul unei firme! Parcă și oceanul strălucea mai tare, ba chiar și razele soarelui resimțeau fericirea mea și o transformau într-o îmbrățișare caldă, părintească.

Da, lucrurile începeau să urmeze făgașul normal. Un nou început se întrevedea la orizont, unul ce părea mult mai promițător!

Nu a fost nici ușor să lucrez pentru restaurant, acesta fiind foarte aglomerat în cea mai mare parte a timpului și bucătăria era mult prea mică pentru a face față comenzilor, de aceea în timp ce fugeam  de la bucătărie la masa clienților, trebuia să inventez fel de fel de scuze pentru care comanda nu era gata. Servirea însă era făcută cu plăcere, simțindu-mă în elementul meu, mai ales din pricina colegilor, ceea ce s-a transmis mai departe și clienților, curioși, care se bucurau în timp ce așteptau să audă de unde sunt și cu ce scop am venit în SUA. Învățasem deja o poezie despre viața mea, devenind expertă în a o prezenta, la sfârșitul celor 3 luni de lucru. Bineînțeles, curiozitatea e molipsitoare, așa că mi se părea destul de normal să îi întreb și eu din ce zonă provin și anumite aspecte legate de șederea loc în stațiunea Ocean City. Nu o să vă vină să credeți câte lucruri am aflat și din respectivele conversații.

În continuare, am să vă las cu o mică mostră cu echipa de lucru atât de dragă mie, înregistrată într-o zi ploioasă, în care nu am făcut mulți bani, dar ne-am ascultat poveștile de viață.


În Flavors of Italy au lucrat în strânsă relație de prietenie : români, moldoveni, ucrainieni, americani, etiopieni, haitieni, ruși, bosniaci, irlandezi, slovaci, lituanieni, bulgari, evrei, chinezi și taiwanezi + Marilyn Monroe și Elvis Presley :D.

 

 

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți și alte articole pe această temă, alăturaţi-vă, printr-un simplu Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook (click aici).

Vă mulțumesc pentru timpul acordat! O zi cât se poate de plăcută vă doresc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s